28
Partidul pensionarilor
De câteva luni bune domnii Petre Roman şi Max Bănuş încearcă să convingă milioanele de pensionari, sau cel puţin pe cei care-i ascultă, să se înscrie într-un partid al pensionarilor, care să aibă un grup parlamentar "mai mare ca al UDMR-ului", grup parlamentar capabil să introducă legi favorabile oamenilor retraşi din viaţa activă. O asemenea prostie nu este egalată decât de partidul automobiliştilor, sau de cel al sindicaliştilor. O asemenea idee poate să apară doar din calculul oportunist al domnilor mai sus citaţi, potrivit căruia astfel ar putea ajunge în parlament. Un partid nu este, sau cel puţin nu ar trebui să fie o adunătură de indivizi care au nişte "interese" opuse celorlalţi, cu care "luptă", ci o formaţiune politică animată de principii şi idealuri comune, cu o concepţie doctrinară care propune alegătorilor un proiect comun capabil să ducă la o cât mai eficientă organizare a producerii de bogăţie şi la o cât mai echitabilă împărţire a ei. Pensionarii sunt şi ei foarte diferiţi, aşa cum sunt şi oamenii activi, fie că-s automobilişti, fie că-s membri de sindicat: unii au principii liberale, alţii au crezut toată viaţa în socialism, alţii sunt democraţi creştini, nu-i poţi aduna în aceeaşi oală decât din interese oportuniste, cum am mai spus. Pensionarii nu trebuie nici apăraţi, nici compătimiţi, nici ajutaţi, dar nici exploataţi politic. Partidele ar trebui să-şi organizeze comisii, departamente, senate în care membrii ajunşi la vârsta înţelepciunii să activeze conform principiilor pe care le-au servit o viaţă, dar asta-i altceva!
Problema pensionarilor a ajuns în centrul interesului nu datorită emisiunii de televiziune la care m-am referit, ci datorită trecerii prin parlament a modificărilor la legea pensiilor, care a produs reacţia aducătoare de dihonie a celui al cărui nume este pentru mine tabu. Creşterea punctului de pensie la nivelul de 45% din salariul mediu pe economie cică nu ar fi "sustenabilă"(sic!). Discuţia este pur demagogică din mai multe motive. Unul ar fi acela că în actuala lege a pensiilor s-a prevăzut iniţial ca punctul de pensie să fie "minim" 45% din salariul mediu. La discuţia din parlament, actualii susţinători ai modificării legii au înlocuit cuvântul "minim" cu "maxim", iar acum cred că fac mare lucru dacă cer să se ajungă la nivelul de la care ar fi trebuit să se plece! În fond, o regulă este o regulă şi ea este bună sau rea dacă este aplicată corect sau nu. Economia susţine nivelul propus în măsura în care "merge". Dacă scade salariul mediu, scade proporţional şi valoarea punctului de pensie; 45% din salariul mediu poate însemna şi mai puţin, nu doar obligatoriu mai mult! A mări doar pensiile mici este iar inechitabil. Sunt oameni care în toată viaţa au muncit doar câţiva ani, iar acum ei trebuie să fie ocrotiţi social, cu ajutoare care nu se calculează după punctul de pensie, dar noi vorbim aici de pensionarii care au dreptul la o pensie echitabilă, potrivită cu toată contribuţia lor la sporirea bogăţiei naţionale. Echitabil nu înseamnă "egal", ci înseamnă "drept". Nu-i drept ca un muncitor necalificat să aibă aceeaşi pensie cu un academician, dar este echitabil ca amândoi să aibă punctul de pensie calculat la nivelul celor 45 de procente din salariul mediu. Marea nedreptate este aceea prin care parlamentarii, magistraţii, pensionarii din serviciile secrete, armată, poliţie etc. au pensii care merg până la 80% din salariul lor actual. Sigur că pensiile trebuie să fie diferenţiate după contribuţia adusă de fiecare de-a lungul existenţei sale active, sigur că unul a adunat un punct, altul două, altul zece, dar a stabili criterii diferite pentru categorii sociale diferite este culmea inechităţii. Poate doar cererea celor de la GDS de a nu avea pensii enorme foştii activişti şi securişti ar trebui luată în seamă, dar şi aici nu ar trebui introduse criterii arbitrare, cum propun distinşii noştri "intelectuali", ci tot punctul de pensie ar trebui aplicat, doar că acesta să li se calculeze, pentru perioada în care au fost salarizaţi de partidul comunist, la nivelul salariului minim din anii respectivi, ţinându-se cont de faptul că ei nu numai că nu au contribuit, ca activişti sau securişti, la creşterea bogăţiei naţionale, dar au făcut mai mult rău în posturile în care au "activat".
Problema calculării echitabile a pensiilor seamănă cu problema salariilor bugetarilor. Şi acolo, dacă punctul se consideră a fi salariul mediu pe economie, atunci grila poate fi stabilită fără discriminări, de la omul de serviciu din primărie până la şeful statului, iar salariile cresc sau descresc în funcţie de salariul mediu. Văd că mulţi se revoltă când aud că la Cotroceni a fost promulgată fără probleme legea creşterii salariilor demnitarilor, în timp ce legea creşterii pensiilor (care este de fapt o lege de corectare a valorii punctului de pensie!) rămâne să mai fie "studiată". Mie nu mi se pare mare un salariu de nici trei mii de euro pentru cei patru-cinci oameni din fruntea statului, sau de două mii cât are un ministru, ori un parlamentar, ba chiar este ridicol de mic dacă-l raportăm la salariile din restul Europei. În acelaşi timp mi se pare absurd ca un procuror să primească un salariu mai mare decât preşedintele ţării, cum spunea domnul ministru al justiţiei zilele trecute, mai ales dacă vedem că nici nu face nimic de banii aceştia. Dacă legea armonizării salariilor bugetarilor, promisă de guvern încă pentru aprilie anul trecut, ar fi elaborată şi s-ar interzice baze diferite de calcul pentru armată, magistratură etc., singurul criteriu fiind punctul stabilit prin lege şi a cărui valoare este dată de salariul mediu, atunci am putea zice că salariile, la fel ca pensiile, sunt stabilite echitabil. Bogăţia naţională nu-i mai mare decât este: nu putem avea pretenţia ca pensiile, sau salariile bugetarilor să fie egale cu ale nemţilor, să zicem, dar trebuie să le cerem celor care fac legile, mulţi dintre ei pensionari sau pensionabili, să distribuie cât mai drept sărăcia…
10 iul.