Iulie 2007
L	Ma	Mi	J	V	S	D
« Iun		Aug »
	1
2	3	4	5	6	7	8
9	10	11	12	13	14	15
16	17	18	19	20	21	22
23	24	25	26	27	28	29
30	31

Archive for Iulie, 2007

Încurcă-i, drace!

Posted by ionea on 30th Iulie 2007

Încurcă-i, drace !

După ce persoana care se crede cea mai importantă din România l-a insultat pe fostul şef al statului, pe domnul Ion Iliescu, într-o publicaţie de limba franceză, aducând astfel încă o pată de noroi pe imaginea şi aşa destul de şifonată a bietei noastre ţări, spălându-şi rufele în public nu doar acasă, unde toată lumea ştie ce-i poate pielea, ci în Europa, care va să zică, a început o luptă de o rară violenţă între cele două aripi ale FSN-ului, de fapt moştenitorii politici ai PCR-ului: PSD şi PD. Domnul Ion Iliescu l-a făcut pe detractor "fanariot" şi, într-o foarte precisă analiză, a arătat cât de mult rău aduce României prin depăşirea constantă a atribuţiunilor, prin presiunea pe care o exercită asupra justiţiei, a guvernului, a mediului de afaceri, prin încălcarea continuă a Constituţiei. “Aţi făcut din toţi cei care nu sunt de acord cu dumneavoastră duşmani personali, care trebuie distruşi cu orice preţ. Folosiţi pentru asta instituţii ale statului, lucru profund imoral. Vorbiţi şi spuneţi că acţionaţi în numele poporului, când, de fapt, un singur lucru contează: dumneavoastră şi interesele dumneavoastră. Care sunt identice cu ale grupului de «oligarhi de bine» care v-au inventat ca om politic şi v-au ajutat să fiţi ales în cea mai înaltă demnitate a statului român, pe care îl dezonoraţi prin comportamentul dumneavoastră.” scrie fostul preşedinte. În replică, domnul Ion Iliescu a fost făcut "bolşevic", i s-a amintit trecutul lui de activist, i s-au reproşat furturile pe care, dacă nu le-a comis, le-a tolerat, poate chiar le-a protejat. "Cerem fostului şef al statului Ion Iliescu să renunţe măcar acum la propaganda comunistă pe care a practicat-o atâta amar de vreme. Îi cerem să lase România să îşi urmeze liniştită drumul european pe care a reuşit să îl găsească după mari întârzieri provocate de mineriade, lipsa reformei şi corupţia la nivel înalt, patronate trei mandate de fostul preşedinte Ion Iliescu", afirmă domnul Emil Boc. Au intrat în horă şi alţi fruntaşi ai celor două aripi, unii spunând că în multele guvernări PSD s-a furat cel mai mult, alţii susţinând, dimpotrivă, că PD-ul este cel care a furnizat cei mai mulţi hoţi. Ţara a fost dată în pradă acum şaptesprezece ani şi nu ştiu când se va opri jaful. Cele două partide se ceartă de la împărţirea prăzii, se ceartă din gelozie, fiecare având impresia că a furat mai puţin decât celălalt. Această ceartă între fraţi le dă arama pe faţă. Păcat că toate acuzele rostite cu argumente şi cu exemple de o parte şi de cealaltă nu au consecinţe juridice. România nu are justiţie, sau are o parodie, ceea ce-i mai rău decât dacă n-ar avea deloc. Cât despre consecinţele politice, ele sunt palide atâta timp cât cele două partide istorice, de la care am fi aşteptat lichidarea politică a moştenitorilor comunismului, au fost ele însele reduse la tăcere. După ce au îngropat PNŢCD-ul, groparii lui îi uzurpă identitatea, dându-se drept "populari" în Europa. PNL-ul este o nucă mai tare pentru dinţii hoţilor, dar îi vor veni până la urmă de hac. PSD-ul încearcă să-l compromită printr-o susţinere parlamentară otrăvită, în timp ce domnul Stolojan declară alaltăieri la Bacău că PNL este aliatul PSD! Această confuzie voită între stânga şi dreapta, între cinstiţi şi hoţi, între oameni politici adevăraţi şi demagogi mincinoşi este cultivată cu profesionalism de cei doi fraţi care au ajuns acum să se certe. Acuzele reciproce poate-i vor trezi până la urmă pe români, vorba primului vers din imnul nostru naţional! Aşadar, trăiască războiul fratricid PSD-PD! Încurcă-i, drace!

31 iul.

Posted in Politica | Comentarii dezactivate

Despre discriminare

Posted by ionea on 23rd Iulie 2007

Din nou despre discriminare

Trei întâmplări din săptămâna trecută m-au făcut să revin asupra acestei probleme care pentru noi este oarecum de import, dar care ne dă inutile bătăi de cap.

Prima este finalizarea demersului partidului politic al "romilor", care l-a dat în judecată pe domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, chemându-l în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru vina de a fi atras atenţia italienilor asupra faptului că hoţii arestaţi în Italia care se dau drept români sunt de fapt romi. Premierul a procedat corect, deoarece această confuzie este întreţinută, intenţionat sau nu, în toată Europa, printre altele şi datorită faptului că la noi ţiganii au fost botezaţi "romi", cuvânt care nu există în limba română, cum nu există nici în franceză, sau spaniolă, dar care sună foarte asemănător cu "român". Consecinţa este că imaginea pe care o creează ţiganii în lume este transferată asupra românilor. Identitatea etnică trebuie asumată şi este absurd ca politicienii din partida romilor, care exploatează în scop politic tocmai apartenenţa la etnie, să-i reproşeze domnului prim-ministru că "o divulgă"! Nu mă miră faptul că în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, chiar preşedintele, domnul Csaba Asztalos, a votat pentru condamnarea premierului. Acest domn a dovedit şi în problema icoanelor din şcoli că are o viziune foarte particulară asupra noţiunii de discriminare. Recent în Irlanda a izbucnit un mare scandal în legătură cu un grup foarte numeros de "romi" care s-au stabilit lângă o autostradă – "pentru a avea lumină gratis"! – iar autorităţile vor să-i expulzeze în România. De ce nu în Germania? De ce presa vorbeşte de români care şi-au stabilit corturile lângă Dublin? De ce nu spune "ţigani din România" (mă rog, "gipsy"). Nici ambasadele noastre nu fac nimic pentru a risipi această confuzie. Este dreptul nostru de a fi diferenţiaţi, fără a fi discriminaţi: este dreptul nostru la identitate, egal cu al ţiganilor, saşilor, secuilor, evreilor, maghiarilor etc.

O altă discriminare, de data asta de-a dreptul comică, este cea pe care o practică domnul Cozmin Guşă în politică, unde pretinde "să scoată la pensie" politicienii trecuţi de 65 de ani. Discriminarea dintre tineri şi bătrâni este absurdă mai ales în politică, unde cetăţeanul îşi exercită un drept constituţional atunci când alege sau este ales. În sfârşit, o altă discriminare tratată cu umor de participanţii la emisiunea tv a domnului Cristian Tabără este cea între femei şi bărbaţi. Ea este relevantă pentru lipsa de relevanţă a ideii de discriminare, idee importată la noi de peste ocean, inutilă şi chiar dăunătoare. Oamenii sunt diferiţi: români şi ţigani, tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi, slabi şi graşi, atei şi credincioşi, fiecare cum l-a lăsat Dumnezeu. Nu trebuie să ne scoatem ochii unii altora, nici să ne admirăm fără discernământ, sau să ne "discriminăm pozitiv". Este suficient să ne tolerăm, să ne "îngăduim", cum spun creştinii.

24 iul.

Posted in Politica | Comentarii dezactivate

Activistul si educatia

Posted by ionea on 15th Iulie 2007

Activistul şi educaţia

Primul meu contact cu învăţământul, în anii cincizeci, a fost descurajant. Un secretar de partid de la regiune, de felul lui muncitor la Nicolina, a tunat şi a fulgerat că în timp ce în fabrici muncitorii depăşesc planul şi reduc rebuturile, amărâţii de profesori şi învăţători lasă corigenţi şi repetenţi, deci fac rebuturi cu duiumul. S-a ridicat un învăţător mai în vârstă şi i-a explicat tovarăşului că tot satul de unde este a trecut prin mâinile lui, că au ieşit din modesta şcoală sătească şi profesori, şi medici, că oamenii sunt bine educaţi, inclusiv cei care au rămas în sat. Oamenii însă nu-s şuruburi, ei nu pot fi educaţi pe bază de plan de producţie, cu procente admise de rebuturi etc. Mi-a crescut inima de bucurie când am văzut cum învăţătorul modest l-a pus la punct pe activistul arogant. A trecut de atunci o jumătate de secol. O jumătate de secol de umilinţe şi dispreţ, pe care dascălii României au parcurs-o cu demnitate. Chiar dacă tovarăşul de la partid era lăcătuş-mecanic şi habar nu avea ce-i şcoala, profesorii închideau ochii, suportau beşteleala, apoi îşi vedeau de treabă. Strălucita noastră cultură, cu literatura, teatrul, muzica, şcoala de medicină, agronomie, arhitectură, cu generaţiile de ingineri care-s apreciaţi oriunde în lume sunt rezultatul muncii acestor modeşti dascăli care au suportat cu stoicism dispreţul tuturor regimurilor şi au înţeles menirea lor mesianică pe acest pământ.

Se vede însă că încă nu ne este dat să intrăm în rândul lumii. Zilele trecute am asistat la un spectacol dezgustător al demagogiei politice, al cărui subiect a fost educaţia. Mă mir că s-au găsit atât de mulţi profesori care să participe la această mascaradă, care nu avea alt scop decât acela de a mai bate încă un cui în pantof guvernului. Domnul al cărui nume pentru mine este tabu a citit cu mare dificultate un raport cu un conţinut străin pentru el. Oricât s-a străduit domnul profesor Miclea să evite termenii tehnici din raportul care nici măcar nu era al "comisiei", ci era subtilizat de la minister, nu a reuşit să facă un text lizibil cât de cât pentru cineva care nu are nici o legătură cu domeniul educaţiei, dar chiar nici una! De fapt raportul trecea în revistă mai multe observaţii arhicunoscute, care au stat la baza redactării noilor legi: legea învăţământului preuniversitar, legea învăţământului universitar, legea statutului personalului didactic. Aceste legi urmează să fie trecute prin parlament în viitoarea sesiune. Spectacolul organizat la Cotroceni nu a avut nici un rost, poate doar pe acela pronunţat demagogic de a arăta "boborului" că nenorociţii de profesori habar nu au pe ce lume sunt şi a trebuit să vină activistul atoateştiutor să le explice cum se face o programă şcolară, sau un plan de învăţământ! Dacă vorbim despre învăţământ şi cercetare, discuţia era inutilă deoarece forţa uşi deschise. Dacă vorbim despre Educaţie, atunci problema se pune cu totul şi cu totul altfel. La educaţie participă familia, şcoala, biserica, mass-media, instituţiile culturale, armata, poliţia etc. Educaţia permanentă, sau continuă, trebuie desfăşurată după anumite strategii, dar nimeni nu s-a gândit să le elaboreze. Ministerul Culturii a pornit, timid, un program de renaştere a căminelor culturale, dar fără orizont, atâta timp cât nu face parte dintr-o strategie naţională. Poate un Forum pe această temă ar fi fost necesar şi eu l-aş fi aplaudat sincer.

Spectacolul de la Cotroceni a avut însă un alt scop. El a vrut să arate că singurul om din România care se gândeşte la educaţia poporului este ştiţi dumneavoastră cine, dar a vrut şi să mai pună în dificultate guvernul solicitând 6% din PIB pentru educaţie. Prinzând şpilul , domnul Mircea Geoană a cerut chiar 7%! Această politică, de o demagogie greţoasă, de a supralicita pentru a pune în dificultate adversarul este aplicată de PSD şi în problema votului uninominal, unde cere vot uninominal în toate circumscripţiile şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene, ştiind sigur că majoritatea parlamentarilor se vor opune! Este un fel de reducere la absurd malonestă, o armă politică pe care eu aş trece-o în rândul armelor interzise. Asta-i însă un alt subiect. Dacă ne întoarcem la şedinţa de la Cotroceni, aş mai dori să remarc două subiecte. Unul este cel al institutului naţional de cercetare, propunere absurdă, atâta timp cât avem institutele Academiei Române. Un asemenea institut ar fi cam aşa cum era academia domnului Mihnea Gheorghiu, structură paralelă făcută de tovarăşa "acad.dr.ing." pentru a nu se amesteca printre academicienii de rând… Sau ca institutul domnului Patapievici! A doua problemă ar fi aceea a doctoratelor date pe bandă rulantă. Dar şi licenţa se dă tot pe bandă rulantă, şi masteratul. La ce foloseşte? Poate doar să fie puse diplomele în ramă, precum diploma de omul anului, primită de la americani pe bani de un mare poet şi politician, nu spun cine, că mi-e ruşine! De când lumea, un doctor se mândreşte cu faptul că este elevul unui savant, a cărui operă o continuă. Iar un conducător de doctorat îşi alege ca discipoli doar pe cei în care are încredere că vor duce mai departe numele lui. În această zonă eterată a creaţiei ajung foarte puţini, ei nu trebuie votaţi, precum politicienii vulgari, ci trebuie admiraţi şi recunoscuţi în măsura în care lumea ştiinţifică îi recunoaşte. A vorbi aici despre pile şi bani daţi drept şpagă înseamnă a coborî sacrul ştiinţei în profanul politicii.

Oare autorul întregii mascarade înţelege măcar o parte dintre ideile de mai sus?

17iul.

Posted in Politica | Comentarii dezactivate

Partidul pensionarilor

Posted by ionea on 9th Iulie 2007

Partidul pensionarilor

De câteva luni bune domnii Petre Roman şi Max Bănuş încearcă să convingă milioanele de pensionari, sau cel puţin pe cei care-i ascultă, să se înscrie într-un partid al pensionarilor, care să aibă un grup parlamentar "mai mare ca al UDMR-ului", grup parlamentar capabil să introducă legi favorabile oamenilor retraşi din viaţa activă. O asemenea prostie nu este egalată decât de partidul automobiliştilor, sau de cel al sindicaliştilor. O asemenea idee poate să apară doar din calculul oportunist al domnilor mai sus citaţi, potrivit căruia astfel ar putea ajunge în parlament. Un partid nu este, sau cel puţin nu ar trebui să fie o adunătură de indivizi care au nişte "interese" opuse celorlalţi, cu care "luptă", ci o formaţiune politică animată de principii şi idealuri comune, cu o concepţie doctrinară care propune alegătorilor un proiect comun capabil să ducă la o cât mai eficientă organizare a producerii de bogăţie şi la o cât mai echitabilă împărţire a ei. Pensionarii sunt şi ei foarte diferiţi, aşa cum sunt şi oamenii activi, fie că-s automobilişti, fie că-s membri de sindicat: unii au principii liberale, alţii au crezut toată viaţa în socialism, alţii sunt democraţi creştini, nu-i poţi aduna în aceeaşi oală decât din interese oportuniste, cum am mai spus. Pensionarii nu trebuie nici apăraţi, nici compătimiţi, nici ajutaţi, dar nici exploataţi politic. Partidele ar trebui să-şi organizeze comisii, departamente, senate în care membrii ajunşi la vârsta înţelepciunii să activeze conform principiilor pe care le-au servit o viaţă, dar asta-i altceva!

Problema pensionarilor a ajuns în centrul interesului nu datorită emisiunii de televiziune la care m-am referit, ci datorită trecerii prin parlament a modificărilor la legea pensiilor, care a produs reacţia aducătoare de dihonie a celui al cărui nume este pentru mine tabu. Creşterea punctului de pensie la nivelul de 45% din salariul mediu pe economie cică nu ar fi "sustenabilă"(sic!). Discuţia este pur demagogică din mai multe motive. Unul ar fi acela că în actuala lege a pensiilor s-a prevăzut iniţial ca punctul de pensie să fie "minim" 45% din salariul mediu. La discuţia din parlament, actualii susţinători ai modificării legii au înlocuit cuvântul "minim" cu "maxim", iar acum cred că fac mare lucru dacă cer să se ajungă la nivelul de la care ar fi trebuit să se plece! În fond, o regulă este o regulă şi ea este bună sau rea dacă este aplicată corect sau nu. Economia susţine nivelul propus în măsura în care "merge". Dacă scade salariul mediu, scade proporţional şi valoarea punctului de pensie; 45% din salariul mediu poate însemna şi mai puţin, nu doar obligatoriu mai mult! A mări doar pensiile mici este iar inechitabil. Sunt oameni care în toată viaţa au muncit doar câţiva ani, iar acum ei trebuie să fie ocrotiţi social, cu ajutoare care nu se calculează după punctul de pensie, dar noi vorbim aici de pensionarii care au dreptul la o pensie echitabilă, potrivită cu toată contribuţia lor la sporirea bogăţiei naţionale. Echitabil nu înseamnă "egal", ci înseamnă "drept". Nu-i drept ca un muncitor necalificat să aibă aceeaşi pensie cu un academician, dar este echitabil ca amândoi să aibă punctul de pensie calculat la nivelul celor 45 de procente din salariul mediu. Marea nedreptate este aceea prin care parlamentarii, magistraţii, pensionarii din serviciile secrete, armată, poliţie etc. au pensii care merg până la 80% din salariul lor actual. Sigur că pensiile trebuie să fie diferenţiate după contribuţia adusă de fiecare de-a lungul existenţei sale active, sigur că unul a adunat un punct, altul două, altul zece, dar a stabili criterii diferite pentru categorii sociale diferite este culmea inechităţii. Poate doar cererea celor de la GDS de a nu avea pensii enorme foştii activişti şi securişti ar trebui luată în seamă, dar şi aici nu ar trebui introduse criterii arbitrare, cum propun distinşii noştri "intelectuali", ci tot punctul de pensie ar trebui aplicat, doar că acesta să li se calculeze, pentru perioada în care au fost salarizaţi de partidul comunist, la nivelul salariului minim din anii respectivi, ţinându-se cont de faptul că ei nu numai că nu au contribuit, ca activişti sau securişti, la creşterea bogăţiei naţionale, dar au făcut mai mult rău în posturile în care au "activat".

Problema calculării echitabile a pensiilor seamănă cu problema salariilor bugetarilor. Şi acolo, dacă punctul se consideră a fi salariul mediu pe economie, atunci grila poate fi stabilită fără discriminări, de la omul de serviciu din primărie până la şeful statului, iar salariile cresc sau descresc în funcţie de salariul mediu. Văd că mulţi se revoltă când aud că la Cotroceni a fost promulgată fără probleme legea creşterii salariilor demnitarilor, în timp ce legea creşterii pensiilor (care este de fapt o lege de corectare a valorii punctului de pensie!) rămâne să mai fie "studiată". Mie nu mi se pare mare un salariu de nici trei mii de euro pentru cei patru-cinci oameni din fruntea statului, sau de două mii cât are un ministru, ori un parlamentar, ba chiar este ridicol de mic dacă-l raportăm la salariile din restul Europei. În acelaşi timp mi se pare absurd ca un procuror să primească un salariu mai mare decât preşedintele ţării, cum spunea domnul ministru al justiţiei zilele trecute, mai ales dacă vedem că nici nu face nimic de banii aceştia. Dacă legea armonizării salariilor bugetarilor, promisă de guvern încă pentru aprilie anul trecut, ar fi elaborată şi s-ar interzice baze diferite de calcul pentru armată, magistratură etc., singurul criteriu fiind punctul stabilit prin lege şi a cărui valoare este dată de salariul mediu, atunci am putea zice că salariile, la fel ca pensiile, sunt stabilite echitabil. Bogăţia naţională nu-i mai mare decât este: nu putem avea pretenţia ca pensiile, sau salariile bugetarilor să fie egale cu ale nemţilor, să zicem, dar trebuie să le cerem celor care fac legile, mulţi dintre ei pensionari sau pensionabili, să distribuie cât mai drept sărăcia…

10 iul.

Posted in Politica | 10 Comments »

Vara fierbinte

Posted by ionea on 3rd Iulie 2007

Vară fierbinte

Pentru părinţi, elevi, profesori, dar şi pentru tot felul de trepăduşi vara este anotimpul examenelor, deci lung prilej de vorbe şi de controverse… Anul ăsta examenul de capacitate, pe care nu înţeleg de ce unii îl poreclesc în tot felul, aşa cum tovarăşii au poreclit bacalaureatul "examen de maturitate", nu a stârnit prea mult scandal. Doar câţiva părinţi au fost revoltaţi de faptul că ultimul subiect la proba de matematică era "pentru olimpici". Aşa şi trebuie, doar nu aţi vrea ca toţi absolvenţii să ia notă maximă! Un elev mediu, deci marea majoritate, ar trebui să ia o notă medie, deci 7-8. Zece este, într-adevăr, pentru olimpici.

Teza la română de la bacalaureat a stârnit însă un val de indignare. Mai ales ziariştii fără bacalaureat au fost cei mai revoltaţi, ba l-au sunat şi pe domnul Nicolae Manolescu să-l întrebe dacă citatul din "opera" sa de la care elevul trebuia să pornească eseul era potrivit. De la Paris, de unde-şi ronţăie sinecura, domnul profesor – critic şi istoric literar, iar mai nou ambasador a admis că citatul din "Metamorfozele poeziei" este prea dificil pentru un absolvent de liceu! Domnia sa este prea profund, prea complicat, prea greu de înţeles, ca Kant (chiar aşa!). Lăsând la o parte faptul că domnul Nicolae Manolescu încă nu a murit (Doamne fereşte!), deci încă nu este clasic, vreau să le spun celor care cred că subiectul dat la teza de română a fost dificil că el pute fi şi codul rutier, sau regulamentul jocului de fotbal. Profesorul urmăreşte, atunci când notează eseul, nu atât cunoştinţele elevului, cât capacitatea acestuia de a construi un text de două pagini. Dacă ştie să facă o frază, dacă nu face dezacorduri, dacă are un vocabular ceva mai bogat decât "mondial" şi "mişto", dacă poate urmări un plan, mă rog, dacă stăpâneşte limba română suficient de bine pentru a se face înţeles, elevul este notat cu punctajul maxim. Dacă un elev ar fi scris două pagini de text despre Nicolae Manolescu la Paris, sau despre cât de cald este în vara aceasta, despre despărţirea de şcoală sau despre vacanţa la bunici şi nu ar fi scos un cuvânt despre tradiţionalism, tot ar fi luat două puncte din trei, cel puţin! Că subiectele pentru examenul de bacalaureat sunt prost alcătuite, asta-i altă poveste, dar se putea discuta acest lucru din ianuarie până acum. Anul trecut, când subiectele erau păzite mai ceva decât secretele de la NASA, n-a fost bine. Anul ăsta, când subiectele au fost publicate încă din ianuarie, iar n-a fost bine. "Ni aşa, ni aşa", vorba unui personal al lui Marin Preda. Cei care au alcătuit subiectele spun că au dorit ca examenul să fie "creativ", elevii să nu poată copia, nici din cărţi, nici din cap, dar povestea despre "creativitate" este o simplă poveste, nu există formativ fără informativ, ele sunt corelative. Am văzut un subiect la bacalaureatul din Franţa, care avea douăzeci de întrebări foarte exacte, notate cu zece puncte şi un eseu "creativ" notat cu alte zece puncte. Teza testa în egală măsură capacitatea unui elev de a fi creativ, dar şi cunoştinţele sale. Cum arată "cultura" unui bacalaureat care discută despre Hogaş, Vianu şi Manolescu, dar spune că pe Călinescu îl cheamă Florin, iar Nichita Stănescu este o luptătoare blondă? Elevii, părinţii, ziariştii, uneori chiar şi profesorii nu înţeleg încă faptul că examenul de bacalaureat trebuie să dea un diagnostic cât mai exact despre calităţile intelectuale ale candidatului. Dacă falsificăm rezultatul, tânărul porneşte în viaţă cu speranţe care ar putea să-i aducă mereu dezamăgiri, iar societatea s-ar putea trezi peste ani cu surpriza ca la un examen de admitere în magistratură, din câteva sute de candidaţi să nu treacă decât unul, şi acela cu notă minimă!

3 iul.

Posted in Politica | Comentarii dezactivate

JURNALUL UNUI OUTSIDER, de Ioan Neacşu – vol.III

Articole apărute în Ziarul de Bacău în 2007

Emailboard

Calendar

Arhiva

Legaturi externe

Photoblog

Alege un titlu pentru widget.

Recent Posts

Legaturi externe

Archive for Iulie, 2007

Încurcă-i, drace!

Despre discriminare

Activistul si educatia

Partidul pensionarilor

Vara fierbinte

Parerea ta conteaza