JURNALUL UNUI OUTSIDER, de Ioan Neacşu – vol.III

Articole apărute în Ziarul de Bacău în 2007

Archive for Ianuarie, 2007

Povestea poveştilor

Posted by ionea on 30th Ianuarie 2007

       5
Povestea poveştilor
 
         Acum o săptămână domul Gabriel Liiceanu a lansat o ediţie de lux, în română, engleză şi franceză, cu ilustraţii originale de Ioan Iacob, pictor român din Germania, a celebrei "Povestea poveştilor" de Ioan Creangă. Cu acest prilej a spus: "Boccaccio însuşi ar fi pălit de invidie dacă ar fi putut să citească această capodoperă a erotismului comic". Evenimentul a stârnit pe internet o polemică amplă în legătură cu oportunitatea unei asemenea apariţii. Povestea "fără perdea" a lui Ion Creangă este pornografie, sau este o capodoperă, cum spunea domnul Gabriel Liiceanu ? Poate fi ea predată în şcoală, cum se lăuda un profesor pe internet, spre indignarea altor participanţi la discuţii? Adevărul este undeva la mijloc, deoarece nu orice abuz de cuvinte licenţioase este operă de artă, după cum nu orice scriere care atentează la pudibonderia semidocţilor este pornografie. Care-i graniţa? Păi nu trebuie să căutăm o asemenea graniţă în text, ci în intenţiile celor doi participanţi la actul de comunicare artistică: autorul şi cititorul. Atunci când autorul foloseşte cuvinte şi expresii licenţioase pentru a realiza o operă capabilă să comunice un mesaj estetic, mesaj care transcende realul, cum se întâmplă cu povestea lui Ion Creangă, suntem în faţa unei capodopere. Atunci când autorul foloseşte la tot pasul cuvinte care nu-s în dicţionar şi înjurături de tot felul, din plăcerea de a le folosi, ori pentru că este la modă, fără să spună altceva decât ceea ce spune, suntem în faţa unui Kitsch vulgar, pornografic, oricum nu-i vorba de o operă de artă.
         Din păcate acest fel de produse artistice abundă. Am văzut un film premiat la Bilbao, Cottbus, Montpellier şi chiar cu trofeul DaKINO, care se numeşte "Lampa cu căciulă" (cacofonia aparţine autorilor!), film de o înfiorătoare vulgaritate. Autorul scenariului, Florin Lăzărescu, foarte apreciat printre tineri, a pornit de la o povestire chiar bine scrisă, în care cele câteva înjurături erau doar "figuri de evocare", neimportante în economia textului. Filmul însă, care descrie cum un om sărac  îşi repară televizorul, realizat de Radu Jude, abundă în înjurături şi imagini "realiste" care nu spun nimic dincolo de realismul plat al unei relatări subjurnalistice. Povestea celor doi eroi, tată şi fiu, care fac un efort imens pentru a transporta la şi de la reparat un televizor mi-a amintit o povestire a lui Geo Bogza în care un om trece muntele cu o legătură de lemne în spate pentru a ajunge la târg, unde o vinde pe o cinzeacă de rachiu. Banal de tot, dar marele scriitor care este Geo Bogza a ştiut să facă din acest fapt banal o epopee, să comunice dimensiunea estetică a lumii aşa cum se vede ea într-o întâmplare oarecare. Filmul atât de premiat despre care vorbesc nu reuşeşte să facă altceva decât să fie vulgar, el nu are un dram de transcendenţă, nu spune nimic altceva decât ceea ce spune! Scandalul iscat în jurul concursului de scenarii pe motivul că au fost respinse scenarii ale tinerilor mi se pare că aici are explicaţia: juriul nu a vrut să finanţeze filme vulgare, gen "Să iubeşti şi să tragi apa", scenariu premiat de HBO (!!). Am avut şi eu îndoieli în legătură cu hotărârea juriului, paranoia pilelor şi a aranjamentelor ne face să nu mai avem încredere în nimic. Atunci însă când am auzit că din juriu a făcut parte şi George Bălăiţă, unul dintre cei mai mari artişti pe care îi avem, am fost convins că scenariile respinse au fost de genul "…să tragi apa"! (ca să fiu şi eu în ton cu tema…).
         Cât priveşte "Povestea poveştilor" lui Ion Creangă, ea este o capodoperă spusă "pe uliţa mare", vorba scriitorului, în care proiecţia în fantastic, hiperbola mitizantă fac din cuvintele licenţioase mijloace de a comunica dincolo de realitate dimensiunea estetică a lumii. Mă îndoiesc de faptul că un profesor are ce mesaj didactic să transmită printr-un asemenea text. Dacă însă îl duce în clasă doar pentru a chicoti cu elevii la lectura cuvintelor fără perdea, tare mă tem că un asemenea profesor nu-i capabil să depăşească realismul plat, realitatea fizică a cuvintelor încriminate.
 
30 ian.
  • Share/Bookmark

Posted in Politica | 1 Comment »

Războiul nevăzut

Posted by ionea on 22nd Ianuarie 2007

4
Războiul nevăzut
 
         Săptămâna trecută vorbeam despre necesitatea suspendării preşedintelui Traian Băsescu şi văd că evenimentele mi-au dat dreptate. Iniţiativa PSD a stârnit o avalanşă de interpretări şi declaraţii care mai de care mai aiuritoare, panicate, sarcastice ori pe bună dreptate îngrijorate. Ce se întâmplă în aceste zile face parte din războiul informaţional în care suntem cu toţii, despre care am mai vorbit, dar care este întreţinut şi înteţit cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă. Dacă vechea securitate folosea pentru manipularea informativă a populaţiei "zvoneri" şi "răspândaci", ofiţerii acoperiţi din presă – despre care vorbea zilele astea domnul preşedinte Emil Constantinescu – folosesc foarte sofisticate canale scrise şi     audio-vizuale pentru un război cu o miză mult mai mare. Problema este ale cui ordine le îndeplinesc aceşti ofiţeri, dar ăsta-i alt subiect.
         Scenariul cel mai bine pus la punct a fost cel cu bileţelul. Doamna Elena Udrea a afirmat că primul ministru a trimis un bileţel preşedintelui în care-i cerea să intervină pe lângă parchet pentru domnul Dinu Patriciu, Primul ministru afirmă pe bună dreptate că în viaţa lui nu a scris aşa ceva, toată presa ia de bună afirmaţia doamnei Udrea şi o întoarce pe toate feţele, apoi, după câteva zile, domnul preşedinte Traian Băsescu scoate un bileţel care nu avea deloc acel conţinut încriminat şi spune că primul ministru a minţit când a spus că nu a scris biletul. Şi dacă ar fi conţinut o reţetă de plăcintă, biletul cu pricina tot ar fi fost o dovadă a faptului că primul ministru minte. Mai ales dacă "ofiţerii acoperiţi", vorba domnului preşedinte Emil Constantinescu, aveau sarcina de serviciu să susţină acest lucru, pedalând pe latura emoţională, în dispreţul oricărei logici.
         Un alt exemplu l-am avut sâmbătă, când o "ziaristă" postată în faţa sediului PSD, unde urma să aibă loc o întrunire, îi întreabă cu tupeu pe cei de la Cluj, abia coborâţi din maşină, dacă s-au întâlnit cu domnul Blaga şi alţi pedişti şi ce au discutat. Sideraţi, ei spun că nu   s-au mai văzut cu pediştii de şase luni, dar domnişoara insistă, zicând că are informaţia din interiorul PSD-ului. Scopul, observat imediat de domnul Ioan Rus, era acela de a schimba agenda discuţiei care urma: în loc să discute problema suspendării preşedintelui Traian Băsescu, ar fi urmat să se certe pe tema "trădării" . Formidabil, diabolic mod de a manipula informaţia! Întrebată de unde ştie, evident că invocă atât de cunoscuta "protecţie a surselor". Care surse? Câteva ore mai târziu, de pe trotuarul din faţa PSD-ului se relata cu lux de amănunte conţinutul discuţiilor, deşi încă nu se terminase şedinţa şi doar telepatic s-ar fi putut şti ce se discută înăuntru. (Sau telepatia se face acum prin telefonul mobil?)
         Un alt exemplu, de data asta de dezinformare din neştiinţă combinată cu reacredinţă. La emisiunea de sâmbătă a domnului Stelian Tănase, o domnişoară blondă îl agresa pe firavul ministru al culturii pe tema castelului Bran, foarte evident neinformată, dar tenace, deşi domnul ministru i-a explicat de câteva ori cum stă chestia cu retrocedarea castelului şi cu eventuala cumpărare. Important era ca telespectatorii să fie cât mai indignaţi pe tema "nu ne vindem ţara" !
         Doar două-trei ziare şi o oră de butonat televizorul sunt suficiente pentru a ne lămuri că recentul semnal de alarmă tras de domnul preşedinte Emil Constantinescu în legătură cu ofiţerii de securitate care manipulează mass-media este de o mare gravitate. Legile "serviciilor" trebuie să interzică foarte strict accesul acestora la mijloacele de informare în masă. La asta aş mai adăuga şi ceea ce a devenit pentru mine o obsesie: necesitatea unei legi a presei. Am spus de nenumărate ori în ultimii cincisprezece ani că cele două drepturi fundamentale ale omului, dreptul la opinie şi dreptul la informaţie, sunt prea importante ca să nu fie reglementate printr-o lege organică. Este şi constituţională cererea mea, am mai scris despre asta. Trebuie stabilite reguli clare ale jocului, nu ţine apelul demagogic la "codul deontologic" al domnului Cristian Tudor Popescu; dacă suntem în război trebuie stabilite măcar nişte reguli pe care să le respecte combatanţii! Aşa, oricine poate spune orice despre oricine invocând "surse" pe care le protejează, mijloacele de comunicare în masă devin mai periculoase decât nişte arme nucleare şi crima informaţională nu doar că nu este definită, cum cere Constituţia, dar poate fi practicată cu nonşalanţă fără ca făptuitorul să păţească ceva.
         Războiul nevăzut la care asistăm zilnic şi care tinde să devină chiar banal de obişnuit face mai multe victime decât cel în care se folosesc armele convenţionale cele mai sofisticate.
 
22 ian.
  • Share/Bookmark

Posted in Politica | Comentarii dezactivate

Bătălia pierdută

Posted by ionea on 15th Ianuarie 2007

3
Bătălia pierdută
 
         Alaltăieri am văzut, stupefiat, o demonstraţie a Partidului Conservator în faţa Palatului Cotroceni. Demonstranţii, înarmaţi cu pancarte, cereau retragerea trupelor noastre din Irak. Absurditatea scenei stă în faptul că un partid care se respectă nu face demonstraţii, ca un sindicat! Un partid parlamentar, ba chiar membru al coaliţiei de guvernare, are în mod normal – constituţional! – uşa deschisă la Preşedintele României. Domnul Voiculescu nu trebuie să trimită demonstranţi cu jalba în proţap care să-i înmâneze preşedintelui o scrisoare, poate foarte bine să-i spună el ce are de spus. Am spus că aşa ar fi "normal", dar domnul Traian Băsescu este un preşedinte foarte departe de normalitate, de fapt de Constituţie.
         Dialogul cu partidele politice, măcar cele parlamentare, ca să nu mai vorbim de celelalte, sau de societatea civilă, atât de necesar pentru armonizarea guvernării, dialog existent şi considerat drept firesc atunci când la Cotroceni era domnul Ion Iliescu, dar mai ales cât timp a fost preşedinte domnul Emil Constantinescu, acum lipseşte cu desăvârşire. Domnul preşedinte Traian Băsescu preferă să dialogheze informal cu cine-i iese în cale, cum a făcut la Sighet, când a primit un CD de la un ziarist local pe care acesta i l-a dat drept armă cu care "să-l  distrugă pe Călin Popescu Tăriceanu". Ideea de luptă cu propriul popor îi place domnului preşedinte, care îşi aduce aminte cu nostalgie de felul în care a distrus CDR-ul şi este nemulţumit de faptul că PNL-ul rezistă. Congresul de la sfârşitul săptămânii trecute a fost pregătit furibund de adversarii liberalilor, conduşi de domnul preşedinte, chiar dacă art.84(1) spune: "În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată". Au fost mai multe lovituri atent pregătite. În primul rând atacurile domnului Stolojan şi încercarea de destructurare a PNL prin "construcţia politică" liberal-democrată, o struţocămilă imposibilă din punct de vedere doctrinar, deoarece nu poţi fi în acelaşi timp liberal şi creştin-democrat. A urmat apoi atacul doamnei ministru Macovei la Călin Popescu Tăriceanu pe motiv de ANI, în condiţiile în care legea este în Parlament şi primul ministru ar greşi chiar dacă ar încerca să intervină. A urmat numirea (mai mult decât alegerea) preşedintelui CSJ, prilej cu care domnul preşedinte Traian Băsescu i-a promis doamnei Ministru al Justiţiei că "va avea ANI", ca şi cum i-ar fi promis o jucărie. A urmat apoi retragerea miniştrilor democraţi din comisiile de privatizare – n-am auzit însă şi de returnarea banilor pe care i-au luat până acum! – apoi, chiar în ajunul Congresului PNL, a explodat "biletul" doamnei Elena Udrea. Absurditatea scenariului pus la cale de Cotroceni – se vede că domnul preşedinte ştia de "dezvăluirea" doamnei Udrea, deoarece a confirmat, este drept că destul de ezitant pentru a putea retracta la nevoie, această aberaţie. Probabil că domnul Traian Băsescu vede în România un electorat format doar din proşti, deoarece crede că ne poate păcăli, spunând  că atunci când ai telefoane, şi fixe şi mobile, şi secrete şi mai puţin secrete, când poţi oricând să discuţi o asemenea problemă sensibilă între patru ochi, în desele întâlniri dintre Preşedinte şi Primul Ministru, Călin Popescu Tăriceanu n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să-i scrie un "bilet", ca pe vremea lui Caragiale ! Efectul unui asemenea scenariu va fi exact invers, va duce la creşterea simpatiei faţă de PNL. Acest lucru s-a văzut şi la Congresul PNL, care nu a fost "defensiv", cum l-ar fi dorit domnul Emil Hurezeanu, ci a demonstrat că partidul rezistă tuturor loviturilor, deoarece are personalităţi autentice şi multe, nu ca partidul domnului Băsescu, partid care se bazează doar pe o locomotivă, şi aceea obligată de Constituţie să stea la Cotroceni.
         Partidul Naţional Liberal n-a putut fi distrus. El trebuie să se prezinte singur la alegerile europarlamentare – de fapt alegerile din luna mai erau miza ascunsă a tuturor acestor mizerabile maşinaţiuni – şi să demonstreze Europei că românii nu-s un popor de proşti, care pot fi păcăliţi de poveşti caragialeşti. Să dea Dumnezeu ca, la sfârşitul acestei săptămâni, Congresul PNTCD să marcheze un nou început pentru acest al doilea partid istoric, astfel încât românii să regăsească pe liste personalităţi autentice ale partidelor noastre istorice. Alegerile europarlamentare vor arăta cum se situează partidele politice în preferinţele electoratului. Cât priveşte alegerile anticipate, ele sunt necesare, dar nu parlamentare, ci prezidenţiale! Bătălia pentru PNL este o bătălie pierdută pentru domnul Traian Băsescu…
 
16 ian.
  • Share/Bookmark

Posted in Politica | Comentarii dezactivate

Contestări

Posted by ionea on 8th Ianuarie 2007

2
Contestări
 
         Promiteam săptămâna trecută o analiză a "raportului Tismăneanu", dar mai interesante par a fi reacţiile de până acum din presă ori de pe internet. Dincolo de contestările fireşti venite din partea unor activişti de frunte ai fostului partid comunist, precum domnii Ion Iliescu, ori C.V.Tudor, sau a domnului Ion Cristoiu, care înainte de 1989 făcea la SLAST (Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului) cam ceea ce făcea şi C.V.Tudor la "Săptămâna", au apărut câteva contestări ale unor personalităţi care s-au situat mereu de partea cealaltă a baricadei. Cea mai surprinzătoare şi violentă vine din partea domnului  Constantin Dobre, miner stabilit în Anglia de mulţi ani, adevăratul conducător al mişcării anticomuniste din 1977, care îl acuză pe domnul Tismăneanu de grave erori şi cere chiar trimiterea sa în justiţie: "In numele minerilor anticomunişti (vii şi decedaţi) ai Văii Jiului, revoltaţi în august 1977, mă pronunţ cu fermitate şi vă cer şi dumneavoastră, domnule Traian Băsescu, să anulaţi total Raportul Tismăneanu iar membrii şi experţii comisiei Tismăneanu să fie judecaţi şi condamnaţi pentru încercarea de discreditare a Preşedinţiei României şi de manipulare a adevărului istoric" spune domnul Constantin Dobre în finalul unei scrisori ample în care subliniază caracterul anticomunist al mişcării minerilor din 1977. Trecând peste distorsiuni şi grave omisiuni de informaţie ale raportului pe baza căruia domnul preşedinte Traian Băsescu a declarat oficial regimul comunist drept "nelegitim şi criminal", minerul exilat în Anglia subliniază faptul că se încearcă o ascundere a trecutului anticomunist al poporului român. Evident, nu asta este şi  intenţia domnului Traian Băsescu, deoarece în condamnarea oficială a regimului comunist, rostită solemn în faţa Parlamentului şi devenită astfel act istoric, preşedintele României propune alcătuirea unei "enciclopedii" a comunismului, a unui muzeu şi chiar a unui manual care să devină materie de studiu obligatoriu în liceu, dar  tehnicile de manipulare a adevărului istoric sunt atât de subtile încât orice bună intenţie poate să aibă efecte contrarii. În concluzia cuvântului său în faţa Parlamentului României, domnul Traian Băsescu spune: "Ca şef al statului român, condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România, de la înfiinţarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 şi până la prăbuşire, în decembrie 1989. Luând act de realităţile prezentate în Raport, afirm cu deplină responsabilitate: Regimul comunist din România a fost ilegitim şi criminal. În numele statului român, îmi exprim regretul şi compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste. În numele statului român, cer scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care,   într-un fel sau altul, şi-au văzut destinele ruinate de abuzurile dictaturii. "
         Din păcate, chiar această concluzie fermă este contestabilă. Ea a şi fost contestată şi nu de oricine, ci de însuşi academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, care scrie:   "În binevenita sa declaraţie politică de condamnare a comunismului român, domnul Băsescu a făcut o omisiune gravă. Comunismul nu a fost creat şi nici menţinut în România de români, ci a fost opera celor din URSS cu aprobarea tacită a anglo-americanilor. Orice încercare de a suprima comunismul (în toate ţările satelit ale Moscovei) a fost înlăturată brutal de trupele sovietice ca în Ungaria şi Cehoslovacia. De asemenea, cumplite orori şi masacre, ca şi organizarea sistemului de opresiune în perioada Gheorghe Gheorghiu Dej, s-au făcut la porunca şi sub controlul agenţilor sovietici prezenţi în toate instituţiile statului. De aceea, preşedintele României trebuia să acuze explicit şi să tragă la răspundere pe adevăraţii vinovaţi din Kremlin ai crimelor comuniste. Şi să pretindă ruşilor să ceară pentru aceasta scuze românilor." Punctul de vedere al venerabilului academician este, credem noi, cel corect şi nu cel avansat de domnul Tismăneanu, potrivit căruia românii au acceptat, ba chiar au contribuit la consolidarea regimului comunist. Polonia a cerut Rusiei să-şi exprime formal scuze pentru suferinţele  la care a fost supus poporul polonez în perioada regimului comunist. Dacă am compara cu Germania, care nu numai că şi-a cerut scuze pentru crimele regimului nazist, dar a şi plătit despăgubiri consistente celor oprimaţi şi chiar urmaşilor, ar trebui să considerăm firească o asemenea cerere, ca Rusia, ca principal urmaş al Uniunii Sovietice, să-şi ceară scuze şi să plătească despăgubiri celor care au avut de suferit de pe urma regimului pe bună dreptate declarat oficial "ilegitim şi criminal". Deja văd că un fost deţinut politic dă în judecată statul român la CEDO şi pretinde multe milioane de euro despăgubiri pentru ce a îndurat.  Are dreptate, dar oare statul român este principalul vinovat, oare chiar românii, după ce au plătit atât de scump timp de jumătate de secol faptul de a se fi născut şi de a fi trăit sub teroarea comunistă, trebuie să plătească din nou? Dacă toţi românii care au avut de suferit de pe urma comunismului s-ar adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statul român ar da faliment!
 
9 ian.
 
  • Share/Bookmark

Posted in Politica | Comentarii dezactivate

Graniţa

Posted by ionea on 3rd Ianuarie 2007

1
Graniţa
 
         Trecerea graniţei dintre ani ar fi trebuit să fie pentru noi, românii, pe de o parte despărţirea definitivă de comunism, prin declararea regimului comunist drept nelegitim şi criminal de către însuşi preşedintele României, pe de altă parte intrarea noastră în lumea civilizată, odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Cel mai important eveniment al anului care a trecut ar fi trebuit să fie deci condamnarea comunismului, iar cel mai important eveniment al anului în care am păşit ar trebui să fie intrarea noastră în Europa.                
        Ca de obicei, însă,  noi trăim în lumea iluziei. Nici nu ne-am despărţit de comunism, nici nu am intrat în lumea civilizată. Comuniştii şi securiştii ţipă acum cel mai tare "jos comunismul", dar nu uită să spună că, în fond, toţi românii au consimţit la legitimarea regimului criminal, n-au fost decât zece-cincisprezece "dizidenţi", şi aceia protejaţi de rudele din străinătate! Această concluzie absurdă a "raportului Tismăneanu", de altfel preconizată de noi încă din vară, duce în derizoriu ceea ce ar fi trebuit să fie o condamnare reală a comunismului, o reparaţie – morală cel puţin – pe care poporul român, crucificat timp de jumătate de secol, o merita. Am asistat însă la o şedinţă a Parlamentului în care s-a practicat o adevărată exorcizare. Cine a văzut cum se manifestă diavolul din omul supus unei exorcizări, fie şi la televizor, nu poate uita zbieretele inumane, fluierăturile şi tropăiturile, cuvintele obscene şi ochii bulbucaţi, violenţa şi zbaterea neputincioasă cu care necuratul luptă să nu iasă din om. Diavolul comunismului s-a zbătut de-a lungul întregii şedinţe a Parlamentului, într-o jalnică şi grotescă încercare de a întârzia măcar cu o oră mersul inexorabil al istoriei. Să mă ierte Dumnezeu pentru această comparaţie, deoarece Parlamentul nostru nu seamănă nici pe departe cu o Biserică, iar domnul preşedinte Traian Băsescu poate fi comparat cu orice, numai cu un Preot, nu!  Ca să nu mai vorbim de domnul Tismăneanu… Vorbind acum serios, raportul pe care s-a bazat documentul oficial al Preşedinţiei României este amplu, dar nu exhaustiv. El nu face o trecere în revistă a crimelor şi a luptei românilor împotriva Răului, ci aduce interpretări, cum este cea pe care am citat-o, evident discutabile. Cine s-a pronunţat până acum, ca domnul Ion Cristoiu, a făcut-o doar emoţional, nu cred că a avut timp să citească peste şase sute de pagini. Fiind vorba de un document important, pe care eu însumi   l-am parcurs în diagonală, promit  să-l citesc cu creionul în mână şi  să-l analizez cât de obiectiv se poate analiza un asemenea document. Salut propunerea de a se edita o enciclopedie a comunismului, noi am propus chiar apariţia unor "Cărţi roşii" pentru fiecare judeţ, cum salut şi ideea de a se elabora un manual care să fie obligatoriu pentru învăţământul liceal. Numai să nu-l facă tot domnul Tismăneanu!…Rămân deocamdată în restanţă procesul comunismului şi legea lustraţiei. Presupun că nu asta s-a urmărit! (?)
         Cât priveşte aderarea noastră la Uniunea Europeană – eu prefer să spun că noi am aderat, nu că ei ne-au primit! – comentariul cel mai pertinent a venit din partea unui mare om politic european, Helmut Kohl. Din toate câte a spus, am reţinut mai ales ideea că, spre deosebire de America, unde fiecare este cetăţean american şi abia în al doilea rând englez, român, german sau italian, în Europa fiecare este cetăţean englez, român, german sau italian şi abia în al doilea rând este european. Sper ca pentru toţi românii Patria să fie pe mai departe România, indiferent pe ce meridian al Europei le-ar luci ochii, iar profesorii să nu facă "educaţie pentru identitate comunitară", maimuţărindu-i pe americani, ci să facă mai departe educaţie patriotică elevilor din şcolile României. Serbarea aderării a fost grandioasă, ba chiar comparaţia Bacăului cu Torino a fost de natură să ne zgândăre orgoliul, dar ce va fi după serbare? Pe cerul României focurile de artificii de milioane de euro au intercalat frumos între stelele roşii ale socialismului şi stelele galbene ale europenismului, stelele verzi pe care deocamdată le văd românii plătitori ai costurilor tranziţiei/ integrării…
 
4 ian.
  • Share/Bookmark

Posted in Politica | Comentarii dezactivate

 
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A